Mireasa Domnului și căsătoria oamenilor

Căsătoria pe pământ ne este la îndemână ca să pricepem mai bine Mireasa Mielului.

Paul David, Bisarc

Biserica este mireasa lui Hristos:

2Cor. 11:

2 ...v-am logodit cu un bărbat, ca să vă înfățișez înaintea lui Hristos ca pe o fecioară curată.

Apoc. 21:

9 ...„Vino să-ți arăt mireasa, nevasta Mielului!” †

Despre lucrurile cerești nu ne este dat să știm noi bine aici pe pământ. Ce ar putea să însemne „mireasa” acolo în ceruri? În desăvârșirea celor dumnezeiești, va însemna ce i-a fost pregătit de la început, dincolo de priceperea omului pământesc. Dar știm ce înseamnă „mireasa” aici pe pământ. Și ar trebui să ne fie de ajutor, pentru că despre căsătorie ni se spun lucrurile în detaliu, ceea ce ar trebui să ne fie de învățătură și în ce privește mireasa Domnului.

De ce oare se numește Biserca „mireasă”? Știm însă ce înseamnă mireasa pe pământ, între oameni. Așadar ar trebui să luăm aminte la ce este mireasa, și nevasta, pe pământ, ca să înțelegem mai bine mireasa Domnului.

Mat. 19:

4 ...„Oare n-ați citit că Ziditorul, de la început i-a făcut parte bărbătească și parte femeiască,

5 și a zis: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa, și se va lipi de nevastă-sa, și cei doi vor fi un singur trup”?

6 Așa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.”

...

9 ...vă spun că oricine își lasă nevasta, afară de pricină de curvie, și ia pe alta de nevastă, preacurvește...”

1Cor. 7:

15 Dacă cel necredincios vrea să se despartă, să se despartă; în împrejurarea aceasta, fratele sau sora nu sunt legați: Dumnezeu ne-a chemat să trăim în pace. †

Cei doi sunt un singur trup, și ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă, și în ce privește căsătoria oamenilor, și în ce privește mireasa Domnului. Afară de pricină de curvie, ceea ce, duhovnicește, înseamnă așa:

1Cor. 5:

9 V-am scris în epistola mea să n-aveți nicio legătură cu curvarii. –

10 Însă n-am înțeles cu curvarii lumii acesteia, sau cu cei lacomi de bani, sau cu cei hrăpăreți, sau cu cei ce se închină la idoli, fiindcă atunci ar trebui să ieșiți din lume.

11 Ci v-am scris să n-aveți niciun fel de legături cu vreunul care, măcar că își zice „frate”, totuși este curvar, sau lacom de bani, sau închinător la idoli, sau defăimător, sau bețiv, sau hrăpăreț; cu un astfel de om nu trebuie nici să mâncați. †

Aceștia sunt „curvarii”, în sens duhovnicesc, de care Domnul se desparte. Ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă, „afară de pricină de curvie” (versetul 9). Când cineva s-a făcut „curvar”, omul acela el însuși s-a făcut așa, adică a „curvit” dându-se cu lumea aceasta. Ni se spusese doar dinainte ce avea să se întâmple (versetul 9).

Omul acela s-a făcut „curvar” pentru că așa a ales el. Nu înseamnă că l-a pierdut Hristos, ci că s-a dus el însuși. Și între oameni de asemenea, desfacerea căsătoriei este scripturală în caz de curvie.

Nevasta cuiva din biserică preacurvise. Atunci omul acela a divorțat. Pentru un asemenea fapt, ceilalți l-au ostracizat. Cine era vinovat? Să vedem:

1Cor. 6:

15 Nu știți că trupurile voastre sunt mădulare ale lui Hristos? Voi lua eu mădularele lui Hristos, și voi face din ele mădulare ale unei curve? Nicidecum!

16 Nu știți că cine se lipește de o curvă, este un singur trup cu ea? Căci este zis: „Cei doi se vor face un singur trup”.

...

19 Nu știți că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuiește în voi, și pe care L-ați primit de la Dumnezeu? Și că voi nu sunteți ai voștri? †

— Ai divorțat!
— Dar dacă omul se spurcă ducându-se la o curvă, cum atunci când propria nevastă a preacurvit? Nu trebuia să divorțez?
— Ba du-te și stai în ultima bancă!

Mânia în biserică era mare. Dar cine era vinovat? El, divorțatul, sau celelalte nouăzeci și nouă de oi neprihănite? Cuvântul „divorțat” stârnește pe unii, dar iată că uneori poate să însemne om neprihănit.

Un pastor tânăr povestea de la amvon următoarea întâmplare:

Un om credincios s-a dus la o curvă. Apoi l-au apucat remușcările, rău de tot. Când s-a uitat în oglindă, iată că părul îi albise complet. De ce? Pentru că n-a avut credință destulă! Dacă ar fi crezut numai că Isus ne iartă! Credința noastră este în El, care ne iartă! Aceasta este credința!

Altfel spus, credință să fi avut și părul din cap îi rămânea negru, nici o problemă.

S-ar zice că pocăința omului aceluia i-a displăcut tânărului pastor. E adevărat că Isus ne iartă, pentru lucrul acesta S-a jertfit. Și noi luăm iertarea Lui, oferită oricărui om, prin credință. Totuși, iertarea aceasta nu este frâu liber la păcat. Pocăința unui om căruia i-a căzut cerul în cap nu este de disprețuit. Mai bine să ne pocăim de păcate, cu cerul și pământul, decât „credința” nebună dintr-un păcat în altul, care duce drept în iad.

O fi fost tânărul acela pastor, și o fi fost curvarul acela om păcătos, dar între ei eu îl aleg pe al doilea.

Vrea să se despartă? Să se despartă!

Acum, să ne uităm la versetul 15 din 1Cor. 7, mai sus. Desfacerea aceasta a căsătoriei nu este păcat. Omului îi este îngăduit să se despartă de o nevastă necredincioasă atunci când ea vrea să plece. Suntem chemați să trăim în pace. Și dacă ea spune că e credincioasă, dacă vrea să se despartă, tot necredincioasă e.

La fel, în ce privește Mireasa lui Hristos. Dacă cineva căzut de la credință, „vrea să se despartă, să se despartă”, nu este legat. Adică dacă cineva se duce cu lumea, nu înseamnă că l-a pierdut Hristos, ci că s-a dus el însuși:

2Tim. 4:

10 ...Dima, din dragoste pentru lumea de acum, m-a părăsit... †

Dima nu era un orișicine. Ci apare în Col. 4 și Filim. 1, ca tovarăș al lui Pavel.

1Tim. 1:

19 ...să păstrezi credința și un cuget curat, pe care unii l-au pierdut, și au căzut din credință.

20 Din numărul lor sunt Imeneu și Alexandru, pe care i-am dat pe mâna Satanei, ca să se învețe să nu hulească. †

Multe păcate am făcut și eu, cel care scrie aici. Dar m-a iertat Dumnezeu, ca pe o stârpitură, în mila Lui, de nici nu pot să-mi închipui cum I-a fost așa de milă... Și nu mai vreau să păcătuiesc deloc, niciodată.

Slăvit să fie Numele Domnului! ◆

Când se destramă visurile

Când ți se deșiră visurile vieții la cusături, de nu-ți mai rămâne nimic, ce mai e de făcut?

Paul David, Bisarc

Omul liniștit, care trăiește în pace, netulburat, poate că nu are nevoie să citească cele de mai jos.

Unora le e greu să creadă că un credincios poate fi și altfel decât în pace. Și dacă ești nenorocit, unii te vor vorbi de rău; lucrul acesta este cât se poate de urât, dar nu scapi. Pentru răul pe care ți-l fac, vor fi judecați† aceia la vremea lor; pentru că și ei te judecă pe tine.

Numai că, până una alta, tot nenorocit ești. Pentru tine scriem aici, nu că ar fi alții mai breji, dar pentru că e Unul care le știe pe toate, și pe ale mele și pe ale tale. Să vedem dacă ne putem împăca, din necazuri. Să știi doar că necazul tău e și al meu, pentru că suntem frați și pentru că e un singur Duh, același†, din care suntem toți.

Dacă nu știi nimic

Când merge viața rău, sau din rău în mai rău, oare cât poate să ducă sufletul? Vă aduceți aminte de Iov? Trebuie că mai sunt și alții ca el. Și dacă ar fi doar încercările prin care a trecut Iov – pentru care am primit o explicație – dar pot fi și altele. De pildă, cine să poată înțelege viața lui Lazăr? Nu avea nimic, nici unde să doarmă, nici ce să mănânce, ba era și bolnav și plin de bube. Și totuși Dumnezeu l-a dus în rai, la sânul† lui Avram. Așadar, dacă nu știi nimic, sau nu știi de ce ți se întâmplă un rău sau altul, totuși roagă-te și așteaptă. Până când? Asta vă hotărî doar El. Tu cere pacea†, care nu este ca pacea care vine de la oameni. Suferințele de acum nu sunt demne† de slava viitoare.

Dar dacă știi că ai lăsat ceva în tine

Dar dacă știi că ai lăsat ceva în tine de care cel rău poate să se agațe, să mai vedem:

Ioan 14:

30 „Nu voi mai vorbi mult cu voi; căci vine stăpânitorul lumii acesteia. El n-are nimic în Mine.” †

Acesta e Domnul. Dar noi suntem oameni. Noi doar tânjim să putem fi și noi ca El.

Întâi, ar trebui spus că dacă un om e vizitat de Satana, se cheamă că prezintă interes pentru Satana. Adică îi e potrivnic, e al lui Hristos. Iată cum a venit Satana la Petru, în chiar prezența Domnului:

Mat. 16:

13 Isus a venit în părțile Cezareii lui Filip, și a întrebat pe ucenicii Săi: „Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul omului?”

14 Ei au răspuns: „Unii zic că ești Ioan Botezătorul; alții: Ilie; alții: Ieremia, sau unul din prooroci.”

15 „Dar voi,” le-a zis El, „cine ziceți că sunt?”

16 Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!”

17 Isus a luat din nou cuvântul, și i-a zis: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea și sângele ți-au descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri.

18 Și Eu îți spun: tu ești Petru (n.t., grecește: Petros), și pe această piatră (n.t., grecește: petra) voi zidi Biserica Mea, și porțile Locuinței morților nu o vor birui.

19 Îți voi da cheile Împărăției cerurilor, și orice vei lega pe pământ, va fi legat în ceruri, și orice vei dezlega pe pământ, va fi dezlegat în ceruri.”

20 Atunci a poruncit ucenicilor Săi să nu spună nimănui că El este Hristosul.

21 De atunci încolo, Isus a început să spună ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim, să pătimească mult din partea bătrânilor, din partea preoților celor mai de seamă și din partea cărturarilor; că are să fie omorât, și că a treia zi are să învieze.

22 Petru L-a luat deoparte, și a început să-L mustre, zicând: „Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu Ți se întâmple așa ceva!”

23 Dar Isus S-a întors, și a zis lui Petru: „Înapoia Mea, Satano: tu ești o piatră de poticnire pentru Mine! Căci gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri de ale oamenilor.” †

„Ferice de tine, Simone”, „pe această piatră voi zidi Biserica Mea”, „îți voi da cheile Împărăției”; ce om ar fi rezistat să nu se umfle în pene? Se mai spune, s-a umflat pipota în el. Până acolo că a luat pe Domnul deoparte, și, în înțelepciunea lui cea mare, a început să-I dea sfaturi. Așa a intrat Satana în el, pentru că i s-a dat de ce să se agațe: mândria. Observați cum lucrurile se întâmplă una după alta, fuseseră doar momente de când a fost lăudat, dar suficient.

Zice Domnul, „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea și sângele ți-au descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri.” Ferice de Simon, dar pentru ce? Nu făcuse el nimic. Nu făcuse nimic! De ce e lăudat? E lăudat pentru că l-a ales Dumnezeu să se dezvăluie prin el. Și dacă alege Dumnezeu pe cineva, îl alege pentru un motivele pe care le știe doar Dumnezeu, pentru ce vede într-un om. Oare chiar am vrea să știm toate motivele? Nu cumva vrem prea mult? Știm însă, în general, ce place Domnului.

Tot așa, când Domnul Dumnezeu ți se dezvăluie într-o privință prin cineva, omul acela se cheamă prooroc†. Bagă de seamă, a fost ales de Dumnezeu ca să se dezvăluie prin el. Vezi cum te porți, ai văzut ce putere i-a fost dată lui Petru: „orice vei lega pe pământ, va fi legat în ceruri, și orice vei dezlega pe pământ, va fi dezlegat în ceruri” (versetul 19).

Către cei care „descoperă” în Biblie cuvinte cu un înțeles aparte, care ar trebui luate așa, în înțelesul acela, mereu: lui Petru i-a fost dat acest nume, de „piatră”, de chiar Domnul, și tot Domnul l-a numit „piatra” de temelie a bisericii; dar tot Domnul l-a numit și „o piatră de poticnire”. Vom căuta deci să pricepem scripturile duhovnicește, nu după înțelepciunea oamenilor.

Mai departe despre ce lași în tine

Era duminică. Vorbise cu alții să se întâlnească după-amiază, la o adunare de părtășie din scripturi. Era trist și obosit, nu avea chef deloc. Dar iată că sună telefonul: nu se mai ține. Răsuflă ușurat: „Bine că am scăpat!”. Ce bucurie, îi trecuse și oboseala. Totuși, noi pentru ce trăim pe lumea aceasta? Pentru care motiv ne trebuie viața? Să mâncăm și să dormim? A fost doar atât: bine că am scăpat! S-ar zice, ce mare lucru. Ba este mare lucru, pentru că acolo unde e comoara ta, acolo† e și inima ta. Cel rău a găsit atunci de ce să se agațe, și i-a făcut o vizită, în chiar ziua aceea, de toată urâciunea.

Și dacă lucrurile acestea par minore, lasă că sunt și altele grave, și din cale-afară de grave.

Când lași celui rău ceva în tine, e ca un mâner: „Mânerul ăsta e al meu!” și n-ai ce zice, că așa e. Atunci pune mâna pe el, deschide ușa, și intră.

De aceea, când faci așa mereu, până la urmă Domnul pune mâna pe nuia† și îți trage o bătaie, să-ți vină mintea la cap. Atunci multe lucruri se strică în viață, din cele mai de seamă, nu mărunțișuri: acestea sunt lovituri de la Dumnezeu. Ia aminte, de aceea ești lovit, pentru că† ești fiu; altfel, dacă ai fi fiul altcuiva, n-ar fi cazul. Deci ia aminte, și teme-te. Când Moise nu s-a supus, flagrant, Domnul a vrut să-l omoare†.

Acum citiți cu atenție versetul acesta:

1Cor. 10:

13 Nu v-a ajuns nicio ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Și Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiți ispitiți peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit și mijlocul să ieșiți din ea, ca s-o puteți răbda. †

La fel, împreună cu pedeapsa, Domnul a pregătit și mijlocul să ieșiți din ea, ca s-o puteți răbda. Domnul însuși l-a pregătit, mijlocul acela.

De fapt, dacă Dumnezeu e cu tine în ispite, unde cel rău e implicat, cum ar putea să fie altfel în pedepse?

Oare care e rostul tuturor acestor lucruri, care se întâmplă? Nu știm – nici tu, nici eu, nici alții cărora nici nu le pasă. Atâta doar că uneori știm. Este un singur Dumnezeu, care știe și face tot. Pune totul pe seama Lui, și trăiește cu El alături, chiar dacă nu-L vezi. Atunci vei „umbla cu Dumnezeu”†. Ca Enoh.

Când nu mai vedeam nicio speranță pe lumea aceasta, îmi spuneam că dacă El hrănește păsările cerului și îmbracă macii așa frumos, nu mă va uita nici pe mine – nu spune El că sunt eu mai de preț†? Dar în loc de ușurare, au venit altele și mai rele. Apoi, în culmea amărăciunii, a venit și „mijlocul să ieșiți din ea, ca s-o puteți răbda”. Mai rămâne să fiu și eu vrednic de harul Lui.

Slăvit să fie Numele Domnului! ◆