Cărțile Bibliei

Comparați Biblia cu Apocrifele. Cât de mare este diferența! Autoritatea separă suficient cărțile canonice de scrierile apocrife. Dar cine a gustat vinul vechi bun ar putea să-l confunde cu opera diluată și slabă a omului? Prin Duhul. „Ce este pleava față de grâu?” Nu trebuie să subestimăm valoarea apocrifelor, în special a celor care aparțin perioadei dintre Maleahi și Matei. Istoria poporului lui Dumnezeu în acest interval este foarte interesantă și valoroasă, suferințele și credința macabeilor fiind foarte edificatoare și încurajatoare. Dezvoltarea punctelor de vedere doctrinare poate fi urmărită și în diversele cărți apocrife. Dar citindu-le, nu putem să nu simțim că aici este vocea omului, și nu Vocea care ne vorbește în diverse momente și în diverse moduri prin profeți.

Ce contrast se simte între cei patru evangheliști și evangheliile apocrife! Cât de puerile sunt miracolele pe care tradiția le atribuie Celui care, în toate faptele sale, L-a glorificat și L-a arătat pe Tatăl!

Biserica Romei a fost nerăbdătoare să ridice în slăvi cărțile apocrife, datorită unor afirmații doctrinare din ele. Raționaliștii din Germania au manifestat, de asemenea, o preferință pentru aceste cărți. Importanța lor a fost deja indicată. Chiar și defectele lor sunt utile, nu numai pentru a arăta excelența Scripturii, ci și pentru a scoate în evidență faptul, care altfel este suficient de clar, că națiunea evreiască se afla într-o stare de întuneric și slăbiciune spirituală când a venit Domnul; și că El, deși era din Israel, nu era produsul națiunii evreiești, derivându-și înțelepciunea și lumina de la om, ci era Domnul de sus.

Este semnificativ faptul că în Evanghelia după Ioan (cap. 2) minunea de la Cana este descrisă ca fiind începutul miracolelor săvârșite de Iisus, excluzând astfel toate miracolele atribuite de tradiție copilăriei lui Hristos.

Iar scrierile părinților apostolici, frumoase și bune cum sunt, nu fac decât să scoată în evidență și mai clar minunata particularitate a inspiratelor epistolele apostolice, profunzimea lor inepuizabilă, simplitatea lor cerească, condensarea lor minunată, claritatea lor transparentă, universalitatea lor, pe scurt, caracterul lor divin.

Cu referire la părinții apostolici, Neander* are următoarele remarci importante („Istoria Bisericii”, ii, 405):
„Un fenomen unic în felul său este diferența izbitoare dintre scrierile apostolilor și cele ale părinților apostolici, care erau aproape contemporani cu ei. În alte cazuri, tranzițiile sunt de obicei graduale, dar în acest caz observăm o schimbare bruscă. Aici nu există o trecere lină, ci o tranziție bruscă de la un stil de limbaj la altul, un fenomen care ar trebui să ne determine să recunoaștem faptul că Spiritul Divin a acționat în mod special în sufletele apostolilor și că a existat un element creativ nou în prima perioadă.”

Minunata conservare a Bibliei

Este minunat modul în care această carte a fost conservată. Evreii au păzit cu grijă litera scrierilor lor sacre. Cele mai precise și diligente cercetări au descoperit doar variații nesemnificative în manuscrise. Și deși atât Scripturile ebraice, cât și cele grecești au fost adesea obiectul persecuțiilor dușmanilor, cruzimea și ingeniozitatea omului nu a reușit să le distrugă existența.

Istoria persecuției Bibliei ar constitui un capitol interesant. Regele Iudeii a ars sulul profeției pe care Ieremia i-l dictase lui Baruch, după ce el însuși primise cuvântul de la Domnul. Regele nu a vrut să accepte mesajul și a aruncat sulul în flăcări. Dar încercarea lui de a distruge Cuvântul a fost în zadar. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să rămână, și conform poruncii lui Iehova, Ieremia a luat un alt sul și a scris în el toate cuvintele anterioare; și li s-au adăugat multe alte cuvinte similare. Când Dioclețian a persecutat Biserica, a cerut toate pergamentele care conțineau fragmente din Scripturi, și nu puțini creștini și-au pecetluit cu sângele credința în Cuvântul lui Dumnezeu.

Acest lucru este și mai minunat când luăm în considerare cine a păstrat aceste scrieri. Evreii au fost păzitorii conștiincioși ai cărții Împărăției. Roma a păstrat cartea Bisericii. Evreii, care l-au respins pe Mesia despre care Moise și profeții mărturisesc, păstrează chiar cărțile care dovedesc necredința lor și conving lumea de autoritatea și misiunea divină a lui Isus (Pascal*, „Pensées des Juifs”, 8).

Și unde mai este o națiune care păstrează cu grijă o carte care, în mod repetat și cu insistență, declară că sunt încăpățânați, nerecunoscători și perverși; și care atribuie toate victoriile și excelențele lor, nu dispoziției și calităților lor naturale, nici energiei și meritelor lor, ci exclusiv milostivirii și puterii lui Dumnezeu.

Vorbind despre sursele istoriei asiriene și babiloniene, M. von Niebuhr* remarcă: „Vechiul Testament este o excepție perfectă de la neadevărul patriotismului: el nu ascunde și nu maschează niciodată calamitățile națiunii a cărei istorie o consemnează. Adevărul său este cel mai înalt dintre toate scrierile istorice – chiar și pentru cel care nu crede în inspirația sa divină. În același timp, trebuie să îi atribui și cea mai mare acuratețe.”

Priviți din nou Biserica Romei care păstrează scrierile evangheliștilor și apostolilor. Această Biserică păstrează scrierile care declară că Hristos i-a desăvârșit printr-un singur sacrificiu pe cei sfințiți; că mântuirea este prin har, prin credință, și că nu este din noi înșine, ci este darul lui Dumnezeu; că toți credincioșii sunt împărați și preoți pentru Dumnezeu; că nu există niciun mijlocitor între Dumnezeu și oameni în afară de Omul Isus Hristos; că Petru însuși a pus preț pe lucrurile care sunt ale omului, și nu lucrurile care sunt ale lui Dumnezeu, și a fost, chiar și după Rusalii, mustrat sever și combătut energic de Pavel; că Maria este sfătuită de Fiul însuși să nu se amestece în treburile împărăției Sale; că am primit în mod gratuit și trebuie să dăm în mod gratuit; că oamenii care interzic căsătoria și se abțin de la mâncare sunt falși învățători; că în congregație nu trebuie să ne rugăm într-o limbă necunoscută; și că creștinii sunt lăudați pentru că supun chiar și învățătura apostolilor autorității și confirmării Scripturii!

Evreii sunt martori involuntari ai lui Isus, iar Roma a păstrat și transpus cu grijă propria condamnare.

Universalitatea Bibliei

O carte care există de atâtea secole, care a influențat atâtea națiuni și care a modelat mințile și caracterele celor înțelepți și simpli, ale celor bogați și săraci, ale celor civilizați și barbari, poate fi numită pe bună dreptate o carte mondială. Când auzim oamenii din nordul Scoției cântând psalmii pe care David, regele Israelului, i-a scris cu atâtea secole în urmă, în timp ce versurile Greciei și Romei sunt cunoscute doar de câțiva erudiți, ne putem întreba: cum se face că durerile și bucuriile, dificultățile și îndoielile, aspirațiile și speranțele oamenilor, atât de îndepărtați în timp și spațiu, își găsesc expresia în aceleași cântece? Când îi auzim pe copiii noștri mici încheindu-și rugăciunile cu cuvântul ebraic „Amin”, când îi auzim pe sfinții noștri muribunzi rostind, ca simbol al victoriei și speranței lor, cuvintele ebraice „Ierusalim” și „Aleluia”, ne putem întreba: de ce ebraica este limba vieții sufletului nostru, de la începuturile sale până la ultima suflare pe pământ? Scriptura, Cuvântul evreiesc, este Cartea universală.

Cele mai cultivate națiuni se închină în fața ei și învață ca niște copii docili din paginile ei inepuizabile; triburilor cele mai sălbatice li se aduce lumină și iubire din declarațiile ei simple și puternice. Este ghidul lui Edward al VI-lea*, încântarea lui Francis Bacon*, studiul lui Sir Isaac Newton* și Pascal*. În timp ce regii și filozofii găsesc înțelepciune și sfaturi în acest volum inspirat, el este tovarășul meșteșugarului și al negustorului, mângâierea văduvei și învățătorul celor neștiutori și needucați. Nu există vârstă a omului la care să nu fie potrivit. Oferă lapte copiilor, îndrumare tinerilor, putere bărbaților și consolare bătrânilor. Nu există ocupație sau poziție în viață în care să nu fie profitabilă și sănătoasă. Este o armură pentru cei care se află în luptă, o arhivă pentru cei singuri, o protecție pentru toți cei aflați în pericol, un baston și un toiag pentru cei pe moarte. Nu există stare de spirit pentru care să nu fie salutară. Tonul ei este vesel, dar bucuria ei nu ne deranjează în momentele noastre cele mai solemne; tonul ei este serios, dar această seriozitate nu face decât să ne lumineze și să ne înalțe bucuria. Psalmul 23 este o mângâiere pe patul de moarte și totuși dă expresie sentimentelor noastre cele mai vesele și festive. O carte minunată, pentru toate vârstele, toate națiunile, toți oamenii, toate timpurile; nu e de mirare că a fost numită Biblia – Cartea.

Sir Walter Scott*, în timpul ultimei sale boli, i-a cerut ginerelui său să-i citească din Carte. „Ce carte?”, a fost întrebarea, iar răspunsul marelui om a fost: „Există o singură Carte, Biblia”. În întreaga lume, ea este numită „Cartea”. Toate celelalte cărți sunt simple foi de hârtie, fragmente. Biblia este singura Carte completă, perfectă. Lumina ei strălucește peste mormânt și în eternitate. Este singura Carte.

Slăvit să fie Numele Domnului! ◆